O turistă a făcut o poză în fața catedralei Notre Dame chiar înainte ca aceasta să ia foc. A postat-o și, în scurt timp, a devenit virală pe rețelele de socializare. În fotografie apar un bărbat și o fetiță, cei doi jucându-se.
Brooke Windsor, în vârstă de 23 de ani, spune că a făcut fotografia cu numai o oră înainte ca Notre Dame să fie cuprinsă de flăcări. Acum, ea încearcă să-I găsească pe cei doi.
„Twitter, dacă ești magic, așa cum se crede, ajută-l (n.r. pe bărbat din poză) să găsească asta”, a scris tânăra pe site-ul de socializare, potrivit BBC.
Postată în data de 16 aprilie, la ora 3 dimineața, fotografia a fost distribuită până acum de aproape un sfert de milion de ori și a strâns aproape 500.000 de like-uri.
Brooke, din Michigan, SUA, a spus pentru BBC, citat de Digi24, că nu a reușit încă să-i găsească pe bărbatul și fetița din poză, însă își păstrează speranța. Vrea să le dea fotografia, pentru că a surprins un moment foarte frumos și s-a gândit că celor doi le-ar plăcea să aibă această amintire. Însă nu știe dacă sunt tată și fiică.
Brooke Windsor a fost una dintre miile de persoane care au privit, în șoc, pe stradă, cum celebra catedrală se predă flăcărilor.